reductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réductible)

1. care se poate reduce, simplifica.

reductibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réductibilité)

1. caracterul a ceea ce este reductibil, transformabil.
2. posibilitatea de a se contracta, de a se restrânge; posibilitatea de a reduce la…
3. (anton.) ireductibilitate.

dualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualisme)

1. dualitate (1).
2. concepţie filozofică potrivit căreia la baza existenţei stau două principii opuse şi ireductibile: materia şi spiritul, corpul şi sufletul, binele şi răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic şi psihic nu există raporturi de interdependenţă, cu o natură şi funcţii distincte.

gestaltism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestaltisme)

1. concepţie psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configuraţii integrale, realităţi primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraţionism, structuralism (3).

holism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. holisme)

1. concepţie metafizică idealistă care susţine principiul întregului asupra părţilor şi al ireductibilităţii lui la suma elementelor componente.
2. doctrină sau punct de vedere care susține ideea că un sistem fizic, biologic, social etc. ar trebui privit ca întreg indivizibil, nu doar ca o colecție de părți, simpla sumă a părților sale nefiind suficientă pentru a-l defini.

ireductibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréductibilité)

1. însuşirea de a fi ireductibil.

radical, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

1. adj. din temelie, complet; fundamental, de bază; (adv.) radicalmente.
2. (despre tratament, medicamente etc.) care vindecă complet.
3. care preconizează reforme mari, acțiuni hotărâtoare.
4. (despre oameni sau grupări politice; (și s. m.) care preconizează o serie de reforme în activitatea socială.
5. care cuprinde rădăcina cuvântului.
6. s. m. (mat.) număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat; rădăcină.
7. simbol matematic care arată operația de extragere de rădăcină.
8. axă ~ă = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan.
9. grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, în mod obișnuit, nu există în stare liberă.
10. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină.

reductibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réductibilité)

1. caracterul a ceea ce este reductibil, transformabil.
2. posibilitatea de a se contracta, de a se restrânge; posibilitatea de a reduce la…
3. (anton.) ireductibilitate.