Dictionar

Rezultate principale (Reflecţie,):

Reflecţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

1. meditaţie, cugetare.

2. (fil.) cunoaştere a proceselor care se petrec înăuntrul conştiinţei; întoarcere a conştiinţei asupra ei înseşi.


Rezultate secundare (Reflecţie,):

Dereflecţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (de1- + reflecţie)

1. comutare a centrului atenţiei de la propria persoană la interese exterioare.


Circumspect, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. circonspect, lat. circumspectus)

1. care este prudent și acționează numai după reflecție; precaut, rezervat.

2. care arată prudență, circumspecție.

3. (antonime) aventuros, imprudent, neprevăzător.


Cogitaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cogitation, lat. cogitatio)

1. reflecție intensă și laborioasă; cugetare, gândire.


Consideraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. considération, lat. consideratio)

1. stimă, respect.

2. motiv, considerent, raţiune.

3. a avea (sau a lua) în ~ = a ţine seama de..., a avea în vedere.

4. părere, reflecţie, idee.


Epilogism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épilogisme, gr. epilogismos)

1. raţionament prin care se trage concluzia asupra existenţei sau naturii unui element necunoscut, pe baza existenţei sau naturii unui element cunoscut; calcul, reflecţie, examen.


Lapalisadă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. lapalissade)

1. aserțiune sau reflecție prostească prin care se exprimă o evidență sau o banalitate; truism.

2. afirmaţie naivă care provoacă râsul; reflexie neghioabă.


Reflecta

Parte de vorbire: I. vb. tr., refl.; II. vb. tr.; III. vb. intr.
Origine: (fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren)

1. I. (despre sunete, lumină etc.) a (se) răsfrânge, a reîntoarce prin reflecție.

2. II. a oglindi imaginea cuiva sau a ceva.

3. a exprima (un sentiment, un fenomen et cetera).

4. a da sau a fi o imagine mai mult sau mai puțin reprezentativă a cuiva sau a ceva.

5. III. a medita profund, a gândi, a cugeta.