Rezultate principale (Reflecţie,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)
2. (fil.) cunoaştere a proceselor care se petrec înăuntrul conştiinţei; întoarcere a conştiinţei asupra ei înseşi.
Rezultate secundare (Reflecţie,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (de1- + reflecţie)
1. comutare a centrului atenţiei de la propria persoană la interese exterioare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. circonspect, lat. circumspectus)
1. care este prudent și acționează numai după reflecție; precaut, rezervat.
2. care arată prudență, circumspecție.
3. (antonime) aventuros, imprudent, neprevăzător.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cogitation, lat. cogitatio)
1. reflecție intensă și laborioasă; cugetare, gândire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. considération, lat. consideratio)
2. motiv, considerent, raţiune.
3. a avea (sau a lua) în ~ = a ţine seama de..., a avea în vedere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épilogisme, gr. epilogismos)
1. raţionament prin care se trage concluzia asupra existenţei sau naturii unui element necunoscut, pe baza existenţei sau naturii unui element cunoscut; calcul, reflecţie, examen.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. lapalissade)
1. aserțiune sau reflecție prostească prin care se exprimă o evidență sau o banalitate; truism.
2. afirmaţie naivă care provoacă râsul; reflexie neghioabă.
Parte de vorbire: I. vb. tr., refl.; II. vb. tr.; III. vb. intr.
Origine: (fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren)
1. I. (despre sunete, lumină etc.) a (se) răsfrânge, a reîntoarce prin reflecție.
2. II. a oglindi imaginea cuiva sau a ceva.
3. a exprima (un sentiment, un fenomen et cetera).
4. a da sau a fi o imagine mai mult sau mai puțin reprezentativă a cuiva sau a ceva.
5. III. a medita profund, a gândi, a cugeta.