reflexiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

1. (despre oameni) predispus la reflecție; meditativ, gânditor.
2. care se răsfrânge.
3. diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv.
4. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși.

reflexivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. réflexivité)

1. predispoziţie spre meditaţie.
2. (mat.) proprietate a unei relaţii de a fi reflexivă.

echivalenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équivalence)

1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc.
2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună.
3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi.
4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală.
5. manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise.

eventiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éventif)

1. verb reflexiv ~ (şi s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului.

ireflexiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréflexif)

1. lipsit de reflexe, de reflexivitate.

ireflexivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréflexivité)

1. relaţie logică contrară reflexivităţii.

reciproc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réciproque, lat. reciprocus)

1. (despre fapte, fenomene, sentimente) care acționează unul asupra celuilalt.
2. (mat.) ecuație ~ă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia; teoremă ~ă (și s. f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți ~e = judecăți în care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte și invers; reflexiv ~ = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuilalt.
3. (despre convenții, obligații) care angajează în egală măsură părțile contractante; mutual.

reflexiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

1. (despre oameni) predispus la reflecție; meditativ, gânditor.
2. care se răsfrânge.
3. diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv.
4. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși.