Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équivalence)
1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc.
2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună.
3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi.
4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală.
5. manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éventif)
1. verb reflexiv ~ (şi s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)
1. (despre oameni) predispus la reflecție; meditativ, gânditor.
2. care se răsfrânge.
3. diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv.
4. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réflexivité)
1. predispoziţie spre meditaţie.
2. (mat.) proprietate a unei relaţii de a fi reflexivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. préordonné)
1. (matematică) înzestrat cu o relație de preordine (relație binară reflexivă și tranzitivă).
2. (matematică) mulțime ~ă = mulțime înzestrată cu o relație de preordine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. préordre)
1. (matematică) relație binară reflexivă și tranzitivă.