Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réfractaire, lat. refractarius)
1. (despre materiale) rezistent la temperaturi înalte.
2. (fig.; despre oameni şi s.) care se împotriveşte; nesupus, rebel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réfractarité)
1. proprietate a unui material de a fi refractar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aloxite)
1. alumină cristalizată folosită ca produs refractar sau abraziv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aluminite)
1. porţelan foarte refractar, pe bază de alumină, din care se fabrică farfurii şi caserole.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conservateur, lat. conservator)
1. adj. care conservă, conservativ2, conservatorist.
2. ataşat de instituţiile trecutului, refractar la ceea ce este nou.
3. partid ~ (şi s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiţia în plan politic şi ideologic.
4. s. m. f. cel care îngrijeşte piesele dintr-un muzeu; custode.
5. s. n. instituţie specializată, subordonată administraţiei poştale, unde sunt păstrate colecţii filatelice.
6. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corharte)
1. material refractar pentru cuptoarele de sticlă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. creuset)
1. vas rezistent la căldură, pentru reacţii chimice la temperaturi înalte.
2. recipient dintr-un material refractar în industrie la topirea şi elaborarea metalelor, aliajelor, sticlei etc.
3. partea de jos a unui furnal, unde se colectează, în procesul metalurgic, produsele de topire.
4. (fig.) loc unde se amestecă diverse influenţe, lucruri etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coupelle)
1. vas refractar, la extragerea metalelor prin cupelaţie.