refuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. refus)

1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere.
2. până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult.
3. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită.
4. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic.
5. (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.

refuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. refuser)

1. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge.
2. a nu da (ceva ce ţi s-a cerut).
3. a se priva de, a renunţa la ceva.
4. refl. a se sustrage, a se eschiva.
5. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei.

refuzabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. refusable)

1. care se poate refuza; care merită să fie refuzat.
2. (anton.) irefuzabil.

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.

abstenţiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.
2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.

abzice

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după germ. absagen)

1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.

adogmatic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. adogmatique)

1. (adept) al adogmatismului.
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
5. (antonim) dogmatic.

angelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. angélisme)

1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.

arhiplin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. archiplein)

1. extrem de plin; plin peste măsură, până la refuz.