rege

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. rex)

1. suveran al unui regat; monarh.
2. (fig.) persoană care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, într-o colectivitate, prin puterea, importanța, reputația sa.
3. piesa principală la jocul de șah.
4. crai, popă, rigă la jocul de cărți.

regenera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. régénérer, lat. regenerare)

1. tr., refl. a (se) înnoi.
2. refl. (despre țesuturi, organe) a se reface.
3. tr. (tehn.) a readuce în condiții de folosire un material uzat.

regenerabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. régénérable)

1. care se poate regenera; regenerativ.

regenerat; reînnoit

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT regeneratus
2. FR régénéré
3. EN regenerate
4. DE neugebildet
5. RU реrенерировaнный
6. HU újraképződött; megújhodott

regenerație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. régénération)

1. acțiune de reînnoire, schimbare, îmbunătățire a unei instituții, a unui sistem, a unei comunități; rezultatul acestei acțiuni.
2. (med.) reconstituția naturală a țesuturilor sau organelor deteriorate; regenerare a unor organe sau țesuturi.
3. (prin ext.) refacere după o distrugere totală sau parțială.
4. (fig) renaștere după o stare de corupție.
5. (var.) (înv.) regenerațiune, (înv.) reghenerație.

regenerativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. régénératif)

1. care are proprietatea de a regenera.

regenerator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. régénérateur)

1. adj. care regenerează; înnoitor.
2. s. n. sistem tehnic pentru regenerarea unui material.

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

anageneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagenèse)

1. (biol.) evoluție progresivă a unei specii.
2. regenerare a țesuturilor vii.

aplastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aplastique)

1. lipsit de structură, de o formă bine definită.
2. (despre anemie) care nu prezintă indicii de regenerare a globulelor roșii.

apodoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apodose, gr. apodosis)

1. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta.

apozitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appositif)

1. care servește ca apoziție; apozițional.
2. propoziție ~ă = propoziție cu rol de apoziție, pe lângă (un element din) regentă.

atributiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attributif)

1. cu funcție de atribut.
2. propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă.