Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. regret)
1. părere de rău; remuşcare, căinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. regretter)
1. a-i părea rău(după ceva sau cineva); a avea remuşcări, a se căi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. regrettable)
1. care provoacă părere de rău; (vrednic) de regretat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. regretté)
1. (cel) a cărui moarte a provocat regrete.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. componction)
1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăinţă.
2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.
3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. lamentation, lat. lamentatio)
1. acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; lamentare.
2. plângere puternică și prelungită, uneori de natură religioasă și rituală, prin care se deplânge o nenorocire publică sau personală.
3. (prin ext.) plângere lungă amară și vie care exprimă ciudă, regret, recriminare etc.
4. (prin analogie) plâns, zgomot plângăcios (emis de un animal sau de un lucru).
5. (var. înv.) lamentațiune, lamentăcie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nostalgique)
1. plin de nostalgie, care predispune la nostalgie.
2. copleșit de un sentiment de nostalgie.
3. care simte tristețe cauzată de dorul de țară, de regretul pentru trecut etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nostalgie, gr. nostalgia)
1. sentiment de tristeţe provocat de dorinţa de a regăsi ceva trecut, de a revedea ceva iubit; dorinţă (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. regrettable)
1. care provoacă părere de rău; (vrednic) de regretat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. regretté)
1. (cel) a cărui moarte a provocat regrete.