regulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. regula, după fr. règle)

1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen.
2. de ~ = în mod obișnuit.
3. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei.
4. rânduială, ordine, regularitate.

regulă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT regula
2. FR règle
3. EN rule
4. DE Regel
5. RU прaвило
6. HU szabály

regulament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. regulamentum)

1. totalitatea măsurilor prescrise pentru a se menține o anumită ordine; statut, norme de funcționare internă ale unei instituții, asociații.
2. act administrativ cuprinzând norme, elaborate de o putere executivă, care completează o lege sau reglementează aplicarea ei.

regulament-cadru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (regulament + cadru)

1. regulament cu caracter general.

regulamentar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. réglementaire, it. regolamentare)

1. prevăzut în sau care ține de regulament; conform unui regulament; reglementar.
2. (înv.) care este în legătură cu Regulamentul organic, privitor la Regulamentul organic.
3. (antonim) neregulamentar.

regularitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. régularité)

1. însușirea, starea a ceea ce este regulat.
2. calitatea a ceea ce este în conformitate cu legea, cu o regulă sau cu o ordine fixată dinainte.
3. calitatea a ceea ce este constant, uniform; uniformitate.
4. caracterul a ceea ce se întâmplă la intervale regulate.
5. simetrie; proporție, proporționalitate.
6. (antonime) iregularitate, neregularitate.

regulariza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. régulariser)

1. a supune unor norme, unor reguli.
2. a pune în ordine, în concordanță.
3. a cerceta erori de înregistrare prin stornări, virări etc.
4. a stabili și a achita suma în contul căreia s-au făcut plăți provizorii.
5. a da o formă geometrică regulată unui obiect.
6. a modifica albia unei ape curgătoare pentru a avea un curs regulat.

regulat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT regularis
2. FR régulier
3. EN regular
4. DE regulär; regelmäßig
5. RU прaвильный; реrулярный; рaвномерный
6. HU szabályos, rendes

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abnorm, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobișnuit.
2. (antonime) normal, obișnuit.

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.

abona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abonnér)

1. tr., refl. a(-și) face un abonament.
2. refl. (fam.) a veni cu regularitate undeva.

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

abrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.