Rezultate principale (Reism.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (cf. lat. res, lucru)
1. (fil.) concepţie potrivit căreia lucrurile concrete, materiale alcătuiesc substratul ultim al lumii.
Rezultate secundare (Reism.):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aréisme)
1. (geol.) stare a unei regiuni areice; absența unei rețele hidrografice permanente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. endoréisme)
1. caracterul, situaţia a ceea ce este endoreic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exoréisme)
1. caracterul, situaţia a ceea ce este exoreic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (concret + -ism)
2. tendinţă în demersul ideativ şi în comportament de a lega totul la nivelul perceptiv.
3. concepţie potrivit căreia substratul ultim al lumii sunt lucrurile concrete, materiale; reism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. epikureisch)
1. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.
2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.
3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.
4. școala ~ă = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole, având ca obiectiv principal atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorinţelor „naturale şi necesare”.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lat. epicureus)
1. I. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.
2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.
3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.
4. II. adept al epicurismului; epicurian.
5. (fam.) om înclinat spre plăceri; epicurian.