relație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

1. legătură, conexiune, raport.
2. complement circumstanțial de ~ = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de ~ = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior.
3. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni.
4. judecată de ~ = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite.
5. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi.
6. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc.
7. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu.
8. informație; expunere, relatare.
9. relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente.
10. a da relații = a informa.

corelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență.
2. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori.

interrelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. interrelation)

1. relație mutuală, reciprocă.

agnat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. agnat, lat. agnatus)

1. rudă a cărei relație este urmărită numai prin bărbații membri ai familiei.
2. rudă de sex masculin din partea tatălui.

amic, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (lat. amicus)

1. persoană de care cineva este legat printr-o relație de amiciție; prieten.
2. (antonime) inamic, (înv.) neprieten.

antagonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acționează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziție, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
6. (antonime) amical, aliat.

antonimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antonymie)

1. raport între doi termeni cu sensul exact contrar; relație între două antonime.
2. caracterul cuvintelor care au sensuri opuse.
3. (anton.) sinonimie.

antropologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropologie)

1. știință care studiază originea și evoluția omului, în strânsă corelație cu condițiile naturale; antropobiologie.

bijecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bijection)

1. (matematică) funcție între elementele a două mulțimi, unde fiecare element din prima mulțime se regăsește într-o relație de corespondență cu un singur element din cea de-a doua; funcție care este atât injectivă cât și surjectivă; funcție bijectivă, corespondență biunivocă.