Dictionar

reliefa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (relief)

1. a scoate în afară, în relief; a evidenția, a sublinia, a accentua.
 

reliefant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (rar)  
Etimologie: (reliefa)

1. care iese în relief; evident, pregnant.
 

accentua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidență prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat.
 

avantaja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. avantager)

1. a acorda, a procura un avantaj; a favoriza.
2. (despre obiecte de îmbrăcăminte, culori etc.) a reliefa însușirile fizice ale cuiva.
 

colora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. colorer, lat. colorare)

1. a da culoare, a vopsi.
2. (fig.) a reliefa, a face expresiv.
 

emers, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. emers)

1. care iese la suprafața apei.
2. (bot.; despre muguri, nervuri) bine reliefat pe suprafața unui organ.
3. (despre plante acvatice) la care unele organe se dezvoltă la suprafața apei.
 

evidență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident.
2. a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia.
3. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc.
 

ictus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. ictus)

1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric.
2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul.
3. (med.) atac morbid, subit; șoc.