Dictionar

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
 

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.
 

anabaptism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anabaptisme)

1. sectă religioasă care nu recunoaște valoarea botezului la copii.
2. doctrină creștină care susține că botezul ar trebui să fie administrat numai copiilor care au atins vârsta rațiunii, iar creștinii botezați înainte de această vârstă ar trebui să fie botezați din nou.
 

antropogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogonie)

1. explicație mistico-religioasă a apariției omului.
 

antropozofie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthroposophie)

1. concepție și credință mistico-religioasă care înlocuiește pe Dumnezeu, cu ființa umană divinizată.
 

apocrif, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)

1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.
2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.