renunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (renunța)

1. acțiunea de a renunța și rezultatul ei.
2. încetarea de a mai face ceva; părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva); abandon, abandonare.
3. (var.) (înv.) renunțiare.
4. (antonim) acceptare.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.

amoralism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amoralisme)

1. concepție care preconizează renunțarea la principiile morale; negare a oricărei morale.

budism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouddhisme)

1. religie asiatică, care, considerând viața un izvor de iluzii și suferințe, propovăduiește renunțarea la orice plăceri și atingerea repaosului absolut (nirvana) prin contemplare și asceză.

concesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concession, lat. concessio)

1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia.
2. compromis.
3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă.