muzicorama

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (muzică + -oramă)

1. grupaj de emisiuni radiofonice sau de televiziune în care sunt adunate noutăţi muzicale (din repertoriul de muzică uşoară).

pop-music

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. pop-music)

1. muzică din repertoriul varietăţilor, destinată marelui public.

rampă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. rampe, germ. Rampe)

1. teren înclinat, privit în sensul în care urcă.
2. porțiune din traseul unei căi ferate sau a unui drum în pantă urcătoare.
3. platformă amenajată în stații pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor de cale ferată.
4. ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare și ghidare de pe care se lansează avioanele catapultate sau rachetele.
5. balustradă la o scară sau la un pod.
6. barieră.
7. partea din față a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile.
8. a vedea lumina ~ei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artiștilor pe scenă.
9. compartiment din melcul urechii interne; scală.

song

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. song)

1. (în muzica uşoară) cântec, melodie.
2. (jaz) melodie preluată din repertoriul muzicii uşoare.

standard (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. standard)

1. tip, model de probă.
2. normă sau ansamblu de norme oficiale într-un document care reglementează condițiile dimensionale de funcționare ale unor materiale, piese, utilaje etc.
3. ~ de stat (abr. STAS) = standard cu aplicare obligatorie, aprobat de guvern.
4. ~ de viață = nivel de trai.
5. (fin.) ~-aur = sistem al circulației bănești în baterea și libera circulație a monedelor de aur cu valoare intrinsecă.
6. melodie de mare popularitate, care a rezistat modificărilor gustului de-a lungul anilor, rămânând în repertoriul permanent al jazului.

tenor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ténor, it. tenore)

1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce.
2. (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor.
3. (în muzica polifonică) voce între alto și bas.
4. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI).