Dictionar

repeta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. répéter, germ. repetieren)

1. tr. a face, a spune (ceva) încă o dată.
2. a face repetiția unui rol (în teatru).
3. refl. a se întâmpla din nou.
 

corepeta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. korrepetieren)

1. a face repetiție cu corepetitorul.
 

repetabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. répétable)

1. care poate fi repetat, reînceput, refăcut sau reprodus.
2. (antonime) irepetabil, nerepetabil.
 

aliterație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.
3. tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
4. (înv.) aliterațiune.
 

anaforă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaphore, lat. anaphora)

1. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă.
 

angiohemofilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiohémophilie)

1. afecțiune prin hemoragii repetate.
 

anglaise

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglaise)

1. vechi dans popular, de origine engleză, foarte vioi, cu structură bipartită, executat în grup, dansatorii schimbându-și necontenit locul prin repetarea aceleiași figuri; contradans.
 

angofrazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. angophrasie)

1. (med.) defect de vorbire constând în intercalarea unor sunete repetate sau alungite în fraze; embolofrazie.
 

anominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. annomination)

1. figură de stil, constând în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază.