Reprobațiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réprobation, lat. reprobatio)

1. acțiunea de a reproba și rezultatul ei; reprobare.

2. acțiunea de a condamna sever pe cineva pentru atitudinea sau acțiunile sale.

3. (prin ext.) dezaprobare.

4. (var.) reprobație.

5. (antonime) aprobare, consimțire.

---

Reprobativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. reprobative, fr. réprobatif)

1. care exprimă reprobare, un blam, o dezaprobare sau o judecată dură; care condamnă; reprobator.

---

Reprobator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réprobateur, lat. reprobator)

1. care reprobă; reprobativ.

---

Damnat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.

2. blestemat, reprobat, care şi-a atras oprobriul public.

---

Reprobabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. reprobabilis)

1. demn de reprobat; condamnabil.

---

Reprobativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. reprobative, fr. réprobatif)

1. care exprimă reprobare, un blam, o dezaprobare sau o judecată dură; care condamnă; reprobator.

---

Reprobator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réprobateur, lat. reprobator)

1. care reprobă; reprobativ.

---

Reprobațiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réprobation, lat. reprobatio)

1. acțiunea de a reproba și rezultatul ei; reprobare.

2. acțiunea de a condamna sever pe cineva pentru atitudinea sau acțiunile sale.

3. (prin ext.) dezaprobare.

4. (var.) reprobație.

5. (antonime) aprobare, consimțire.

---

Reprobare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (reproba)

1. acțiunea de a reproba și rezultatul ei; dezaprobare; reprobațiune.

2. (var.) (înv.) reprubare.

---