Parte de vorbire: adj.
Origine: (respinge + -/ă/tor)
1. care respinge; care inspiră dezgust, aversiune.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT disgustans; nauseous; fastidious
2. FR répugnant; dégoûtant; écoeurant
3. EN disgusting; nauseous; offensive
4. DE Ekel erregend; widerlich
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. respingere)
1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga.
3. a rezista unui atac; a sili pe duşman să se retragă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (respinge)
2. (fiz.) exercitare a unei forţe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3).
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adamite)
1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. adogmatique)
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)
1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. amoraliste)
2. I. care respinge toate valorile morale.
3. II. cel care pledează pentru indiferență față de principii, față de imperativele moralității.
4. persoană care adoptă o atitudine contrară valorilor morale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anabaptiste)
1. I. referitor la anabaptism, mișcare creștină sectară care respinge botezul copiilor.
2. care aparține anabaptismului; care este specific anabaptismului.
3. II. adept al anabaptismului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (anti- + calofilie)
1. respingere, negare a calofiliei; atitudine împotriva calofiliei; anticalofilism.
2. respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului.
3. calitate a stilului de a nu fi prea mult cizelat, în dauna conținutului.