Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oecuménique, lat. oecumenicus, gr. oikumenike)
1. cu caracter universal; investit cu autoritate ecleziastică pentru toate bisericile creştine.
2. mişcare ~ă = mişcare religioasă care urmăreşte reuniunea tuturor bisericilor creştine într-una singură; ecumenism.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. accolement)
1. apropierea, reuniunea a două elemente așezate unul lângă altul.
2. acțiunea de atașare a lăstarilor de viță de vie sau a ramurilor de pomi fructiferi de țăruși, de spaliere etc.
3. (figurat) plasare între două acolade.