Dictionar

reveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. revenir)

1. a veni înapoi, a se întoarce.
2. a se ivi din nou.
3. a se ajunge din nou la aceeaşi stare, a-şi recăpăta echilibrul (sufletesc).
4. a relua (un subiect, o idee).
5. a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni.
6. a revoca.
 

preveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. prévenir, lat. praevenire)

1. a înştiinţa dinainte; a avertiza.
2. a preîntâmpina.
3. a împlini dinainte dorinţele cuiva.
 

revenire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (reveni)

1. acţiunea de a reveni; întoarcere.
2. operaţia de încălzire la temperaturi înalte şi de răcire lentă a oţelului călit pentru a i se mări tenacitatea (2).
 

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.
 

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
 

alterna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alterner, lat. alternare)

1. intr., tr a (se) schimba pe rând, a reveni, a face să revină succesiv.
2. intr. (despre sunete) a se schimba prin alternanţă (2).
 

ampresat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. empressé)

1. care este zelos.
2. care caută să fie bine văzut de o altă persoană; atent, amabil, prevenitor, curtenitor.
3. (antonime) indiferent, neglijent.
 

anabioză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anabiose)

1. revenire la viaţă a unor organisme după o întrerupere a funcţiilor vitale prin hibernare; criptobioză.
 

anavaccin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anavaccin)

1. (med.) tip de vaccin utilizat pentru a preveni anumite boli infecțioase și fabricat dintr-o anatoxină, o toxină bacteriană făcută inofensivă prin tratament chimic sau termic; vaccin cu anatoxină.