Dictionar

rezidual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. residuale, fr. résiduel)

1. care rămâne (ca reziduu).
2. delir ~ = idei delirante care rămân după o stare psihotică acută de tip confuzional.
 

emisar 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émissaire)

1. colector (1) pentru evacuarea apelor în exces de pe terenurile desecate sau irigate, ori a apelor reziduale.
2. limbă de gheață scursă dintr-o calotă glaciară sau dintr-un ghețar.
 

greisen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Greisen)

1. rocă granuloasă, din cuarț și mică, formată prin transformarea granitului sub acțiunea soluțiilor magmatice reziduale.
 

monadnock

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. monadnock)

1. (geol.) munte izolat în cadrul unui relief coborât, din roci dure; inselberg.
2. (geol.) relief rezidual al unei peneplene.
 

parental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., lat. parental)

1. referitor la părinți, moștenit de la părinți; ereditar.
2. (psihan.) complex ~ = complex format în copilărie, în cadrul relațiilor copilului cu părinții.
3. material ~ = strat rezidual sau transportat de roci dezagregate, care constituie cea mai mare parte a solului.
 

vacuummetru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Vakuummeter)

1. instalație pentru măsurarea presiunii foarte joase a gazului rezidual dintr-un recipient vidat; manometru de vid.
 

vibronetezire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. engl. superfinishing)

1. proces mecanic care se efectuează pe suprafețele materialelor după ce acestea au suferit deja un tip de finisare sau alt proces de modificare a suprafeței și care îndepărtează stratul amorf rezidual care a rămas din procesele anterioare; superfiniție.