Dictionar

Rezultate principale (Rezistenţa):

Rezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. resistenza, fr. résistance)

1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă.

2. ~a materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare.

3. forță care se opune efectului unei alte forțe.

4. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice.

5. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el.

6. rezistor.

7. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc.

8. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului.

9. piedică, obstacol, greutate.

10. mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist.


Rezistenţă

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT resistentia

2. FR résistance; résistivité

3. EN resistance; axeny; resistivity; inhospitality

4. DE Resistenz; Widerstandsfähigkeit; Widerstandskraft; Widerstand

5. RU устойчивость; сопротивление; резистентность

6. HU ellenállóképesség


Rezultate secundare (Rezistenţa):

Acidorezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acido-résistance)

1. rezistenţă a unor materiale, corpuri etc. la acţiunea agresivă a acizilor.

2. proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor.


Antibioticorezistență

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. it. antibioticoresistenza)

1. (med.) capacitatea unui microorganism de a rezista la acțiunea bacteriostatică sau bactericidă a unui antibiotic; rezistență la antibiotice.


Chemorezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Chemoresistenz)

1. (med.) rezistența unui agent patogen (virus, microb, celulă canceroasă etc.) la chimioterapie; chimiorezistenţă.


Chimiorezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chimiorésistance)

1. (med.) rezistenţă microbiană sau parazitară faţă de antibiotice ori chimioterapice; chemorezistenţă.


Fotorezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. photorésistance)

1. conductor electric a cărui rezistenţă variază în funcţie de iluminare, funcţionând pe baza efectului fotoelectric intern.

2. componentă electronică a cărei rezistivitate variază în funcție de cantitatea de lumină incidentă: cu cât este mai iluminată, cu atât rezistivitatea este mai mică.


Insulinorezistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. insulino-résistence)

1. rezistenţă a organismului la acţiunea hipoglicemiantă a insulinei.


Achinetospor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă şi de rezistenţă, formată prin fragmentare, la cloroficee şi cianoficee.


Achinetosporange

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. akinétosporange)

1. sporange având funcţia de organ de rezistenţă şi de înmulţire.

2. sporange cu zoospori ciliaţi.


Acidorezistent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acido-résistant)

1. care prezintă acidorezistenţă.

2. se referă la bacteriile care nu se decolorează nici sub acțiunea acizilor puternici, nici sub acțiunea alcoolului.


Acidorezistenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acido-résistance)

1. rezistenţă a unor materiale, corpuri etc. la acţiunea agresivă a acizilor.

2. proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor.


Aditiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.

2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.

3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.

4. II. lucru adăugat, completare, supliment.

5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.

6. (industria alimentară) produs destinat modifice gustul sau parfumul, prelungească conservarea.

7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.


Aerodinamic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.

2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în aşa fel, încât întâmpine la înaintare o rezistenţă minimă la frecarea cu aerul.

3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos.