Dictionar

Rezultate principale (Reședință,):

Reşedinţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. résidence)

1. sediu al unei autorităţi sau al unei persoane oficiale; localitate, clădire unde se află acest sediu; rezidenţă.

2. locul în care locuieşte temporar cineva.


Rezultate secundare (Reședință,):

Capitală

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capitale)

1. oraş al unei ţări unde îşi au reşedinţa organele puterii de stat.


Castel

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. castellum, it. castello)

1. construcţie fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari şi şanţuri, servind ca reşedinţă seniorilor feudali.

2. ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcţie înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale şi distribuirii ei.

3. fiecare dintre construcţiile metalice sau de lemn deasupra punţii superioare a unei nave.


Domiciliar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. domiciliaire)

1. referitor la domiciliu.

2. care se face la domiciliul cuiva.

3. (prin ext.) care privește locul de reședință.


Empireu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. empyrée, gr. empyrios, it. empireo)

1. partea superioară a cerului, unde se credea se află reşedinţa zeilor; locaşul zeilor.

2. (poet.) bolta cerului, firmament.


Nomad, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)

1. I. caracteristic nomazilor.

2. care nu are o aşezare stabilă, permanentă; rătăcitor.

3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.

4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.

5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.

6. (entom.) albină = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.

7. (despre animale) care schimbă climatul în funcţie de sezon.

8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.

9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.

10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.

11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.


Pretoriu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. praetorium, fr. prétoire)

1. reşedinţa pretorului roman; loc unde acesta îşi exercita funcţia.

2. prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor.

3. loc într-o tabără romană unde era aşezat cortul comandantului.