Dictionar

Barbotin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barbotin)

1. roată dinţată care antrenează lanţul ancorelor sau şenila unor vehicule.


Biciclu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bicycle)

1. velociped cu două roţi inegale, prima fiind roata motoare.


Cameră

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. camera)

1. încăpere într-un apartament.

2. muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreţi.

3. compartiment într-un sistem tehnic (instalaţie, maşină, aparat).

4. ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obţine pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii şi transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze.

5. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer şi care se aşază pe roată sub anvelopă.

6. balon de cauciuc al unei mingi de sport.

7. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat.

8. (ec.) instituţie având ca obiectiv sprijinirea activităţii dintr-un anumit domeniu.


Cremalieră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crémaillère)

1. bară dinţată dreaptă care se angrenează cu o roată dinţată cilindrică folosită la cricuri, la unele maşini-unelte etc. pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie şi invers.

2. traseu de tranşee şi şanţuri de comunicaţie, având forma unor trepte foarte largi.


Fuzetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fusette)

1. piesă de legătură între roata directoare şi osia din faţă a unui autovehicul.


Ghidon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. guidon)

1. bară transversală cu mânere, fixată de furca unei biciclete, motociclete etc., care comandă roata din față.

2. (mar.) pavilion de saulă, în formă de dreptunghi, care arată clubul de care aparține o ambarcație sportivă sau campania de navigație a unei nave comerciale.