castilian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. castigliano, fr. castillian)

1. (locuitor) din Castilia.
2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.

catalan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. catalan)

1. (locuitor) din Catalonia.
2. (s. f.) limbă romanică vorbită în Catalonia și în principatul Andorra.

concordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordance)

1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor.
6. (anton.) neconcordanță.

dalmat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dalmate)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmația, dalmațian2.
2. adj. referitor la Dalmația; dalmatic.
3. (s. f.) limbă romanică, astăzi dispărută, vorbită în fosta provincie romană Dalmația.

francez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. franşais)

1. (locuitor) din Franța.
2. (s. f.) limbă romanică vorbită de francezi.

galician, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. galiciene)

1. (locuitor) din Galicia.
2. (s. f.) limba romanică, asemănătoare cu portugheza, vorbită în Galicia.