Parte de vorbire: adj.
Origine: (clientelă + -ar)
1. care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale.
2. relativ la clientelă; legat de practica clientelismului.
3. (Antichitatea romană) care aparținea clienților unui patrician roman.
4. relații (sau raporturi etc.) ~e = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dryade)
1. (mitologia greco-romană) divinitate feminină care protejează copacii și pădurile; nimfă a pădurilor, hamadriadă.
2. (bot.) arbust mic, cu flori albe, din familia rozaceelor, care crește în regiunile temperate și a cărui specie alpină (ceai din Alpi) era folosită anterior ca astringent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ngr. moskhos, viţel + -for2)
1. (în iconografia greco-romană) imagine reprezentând un personaj care poartă pe umeri un viţel destinat sacrificiului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rhotacisme)
1. fenomen fonetic, constând în transformarea unei consoane intervocalice în r; (în limba română) transformarea în r a lui n intervocalic în cuvinte moştenite din latină.
Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (lat. salii)
1. (istorie romană) colegiul celor doisprezece preoți salieni (preoți recrutați din familiile patriciene și deosebit de devotați venerării zeului Marte).
Parte de vorbire: I. s.m., II. s.n.
Origine: (fr. tachygraphe, germ. Tachygraph)
1. I. (înv.) persoană care scrie repede; stenograf, (înv.) tah.
2. (istoria romană) copist care folosea scrierea cursivă sau prin abreviere.
3. II. dispozitiv de înregistrare a vitezei, utilizat în special pe vehiculele rutiere.
4. aparat folosit în topografie pentru întocmirea planurilor și a hărților.