Dictionar

rutier, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. routier)

1. adj. referitor la drumuri, la șosele.
2. transport ~ = transport făcut pe șosea; tractor ~ = tractor rapid, în general cu roți, folosit în orașe și pe șosele la transportarea remorcilor.
3. s. m. ciclist participant la întrecerile sportive care se desfășoară pe șosele.
 

rutierist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rutier + -ist)

1. tractorist cu drept de conducere pe șosele și în orașe.
 

ambuteiaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embuteillage)

1. îmbuteliere.
2. blocare (a unor nave, a circulației rutiere etc.).
 

amiezită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyésite || amiésite)

1. îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic, preparat la cald și așternut la rece.
 

asfalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asphalte, lat. asphaltus, gr. asphaltos)

1. rocă sedimentară, solidă, neagră, dintr-un amestec de bitum cu alte materiale minerale, în special pentru asfaltarea drumurilor.
2. orice îmbrăcăminte rutieră pe bază de bitum.
 

asfolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aspholithe)

1. beton asfaltic dur, rezistent la temperaturi joase, pentru îmbrăcăminți rutiere.
 

atrițiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attrition)

1. îndepărtare a particulelor de pe suprafața granulelor minerale prin frecare umedă.
2. uzură a pietrelor unei îmbrăcăminți rutiere prin frecarea între ele.
 

autocar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autocar)

1. vehicul rutier confortabil de transport public, conceput pentru distanțe lungi, pentru excursii etc.