Rezultate secundare (Rădăcini,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aconitine)
1. alcaloid foarte toxic extras din rădăcinile de aconit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adventif)
1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aérotropisme)
1. (bot.) tropism sub influenţa oxigenului din aer (la creşterea rădăcinii, a tubului polinic); anemotropism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affixe, lat. affixus)
1. nume generic pentru prefixe, sufixe şi infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcţia, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.
2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anethol)
1. component principal al uleiului eteric din frunzele de piper şi din rădăcinile unor plante.