agravant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aggravant, lat. aggravans)

1. care agravează.
2. circumstanțe ~e = împrejurări care măresc răspunderea penală.

amnistie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amnistie, gr. amnestia, uitare)

1. act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală a unei infracțiuni.

atenuant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.
2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.
3. circumstanțe ~e = împrejurări care ușurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).

colectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collectif, lat. collectivus)

1. adj. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate.
2. substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ - sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu.
3. care aparține tuturor; comun, obștesc, social.
4. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică.

corespondent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. correspondant)

1. s. m. f. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află.
2. persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestora față de școală.
3. cel care poartă corespondență cu cineva.
4. adj. care corespunde, corespunzător.
5. membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului la vot; unghiuri ~e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor.
6. (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părți de propoziție.

declina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décliner, lat. declinare)

1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc.
3. a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea.
4. a nu recunoaște, a nu admite ceva.
5. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța.