Parte de vorbire: I. s.m. (înv.), II. adj.
Origine: (răstigni + -tor)
1. I. persoană care răstignește; crucificator, (înv.) restignitoriu.
2. II. (fig.) chinuitor.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (răstigni + -tură)
1. ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; crucificare, răstignire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anémospore)
1. (bot.) spor împrăştiat prin vânt.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aspersoir)
1. dispozitiv de irigare prin aspersiune, cu ajutorul căruia se împrăștie apa sub formă de picături; etalier, dispersor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + însămânţare)
1. (bot.) însămânţare naturală a plantelor prin scuturarea și împrăștierea seminţelor; (rar) autoînsămânțat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aviochemisch)
1. referitor la tratamentul modern al plantelor cu substanţe chimice împrăştiate din avion.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. bourgade)
1. burg mic ale cărui case sunt mai împrăștiate decât în oraș; târguşor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. calvarium)
1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.