Parte de vorbire: I. s.m. (înv.), II. adj.
Origine: (răstigni + -tor)
1. I. persoană care răstignește; crucificator, (înv.) restignitoriu.
2. II. (fig.) chinuitor.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (răstigni + -tură)
1. ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; crucificare, răstignire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. calvarium)
1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crucifix, lat. crucifixus)
1. obiect de cult reprezentându-l pe Isus răstignit pe cruce.