Rezultate secundare (Răsucite.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. convoluté, lat. convolutus)
1. (botanică) (despre organe) cu marginile răsucite în formă de cornet.
2. care este răsucit în formă de cornet în jurul unui corp sau în jurul lui însuși.
3. răsucit, întors asupra lui însuși.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kord, engl. cord, fr. corde)
1. ţesătură de urzeală din fire bine răsucite şi rezistente şi cu bătătura din fire subţiri şi rare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dicéras)
1. gen fosil de lamelibranhiate având cochilia cu valve groase şi vârfurile răsucite în formă de corn.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phylactère, lat. phylacterium, gr. phylakterion)
1. denumire dată de cei vechi amuletelor, talismanelor pe care le purtau asupra lor.
2. fâșie de pergament pe care se scriau versete biblice, la vechii evrei.
3. inscripție în formă de banderolă (pe monumente).
4. figură heraldică înfățișată ca o foaie cu marginile răsucite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. merlin)
1. coardă subţire alcătuită din trei fire de in sau de cânepă răsucite împreună, servind la matisarea parâmelor.
2. ciocan pentru asomarea animalelor la abator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mouflon, it. muflone)
1. oaie sălbatică cu coarnele răsucite, în munţii din Europa mediteraneană, America de Nord şi Asia Mică.