Parte de vorbire: adj.
Origine: (rătăci + -tor)
1. care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; hoinar, pribeag, nomad.
2. (fig.; despre privire) care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare.
3. (fig.; despre privire) care se fixeză în gol.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. ahasverisch)
1. (veşnic) rătăcitor; rătăcind.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aventureux, it. aventuroso)
1. care are caracter de aventură sau gust pentru aventură; care constituie o aventură.
2. (despre oameni) înclinat să se angajeze în aventură, într-o încercare dificilă, periculoasă, plină de neprevăzut.
3. (despre oameni) care iubește aventura, se lansează de bunăvoie în aventuri; amator de acţiuni îndrăzneţe şi riscante.
4. care abundă, care este plin de aventuri (ex. viață aventuroasă).
5. plin de riscuri (ex. proiect ~).
6. care îl caracterizează pe cavalerul rătăcitor în căutare de aventuri.
7. predispus la aventuri amoroase.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. erratique, lat. erraticus)
1. care nu este fix; rătăcitor, neregulat.
2. bloc ~ = bloc de piatră de dimensiuni mari, adus de gheţari şi rămas într-un anumit loc în urma retragerii acestora.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gyrovague, lat. gyrovagus)
1. călugăr rătăcitor, vagabond.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. goliard)
1. nume dat poeţilor medievali rătăcitori, de limbă latină, care celebrau în poeziile lor bucuria de a trăi într-un spirit libertin, adesea satiric.
2. (istorie, Evul Mediu) cleric itinerant care scria cântece de băutură și poezii satirice.
3. student (cleric) medieval sărac, trăind din cerșetorie sau expediente, uneori în slujba colegilor bogați, scriind adesea literatură satirică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)
1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o aşezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcţie de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.