răzbunare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. răzbuna)

1. acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei; faptă prin care se răzbună cineva.
2. dreptate pe care și-o face cineva singur, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate.
3. satisfacere a celui care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în locul lui pe cel de la care a suferit o nedreptate.
4. (reg.) înseninare.

lapida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. lapider, lat. lapidare)

1. a arunca cu pietre în cineva (ca pedeapsă sau răzbunare): a ucide cu pietre (pe cineva).

poliță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. polizza)

1. trată.
2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna.

ranchiună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rancune)

1. ură ascunsă și dorință de răzbunare; pică.

ranchiunos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rancuneux)

1. care este plin de ranchiună față de cineva; care poartă ranchiună; vindicativ.
2. (antonime) nerăzbunător, neranchiunos.

revanșard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. revanchard)

1. (și s.) care dorește să-și ia revanșa; răzbunător.

revanșă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. revanche)

1. acțiunea prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit sau răsplată pentru un serviciu făcut de cineva.
2. (sport) partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a câștigat într-o competiție anterioară.