Rezultate secundare (Să):
Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -eux, -euse, engl. -ose, cf. lat. osum)
1. formează numeroase adjective de la o bază nominală sau verbală.
2. „oxiacid mai puţin oxigenat; sare metalică (pentru valenţă foarte mică)”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbadessa, lat. abbatissa)
1. maică superioară a unei abaţii sau a unei mănăstiri de femei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. access)
1. (inform.) a avea acces, a intra într-o reţea, într-un program.
2. a obţine o instrucţiune din memorie, pentru a o executa.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. acquiescer)
1. a accepta condiţiile unei acţiuni juridice, ale unui contract.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acineux)
1. (despre glande) de forma unor boabe de strugure.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)
1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ab-, abs-, cf. lat. ab, abs „departe de”)
1. îndepărtare, separare, lipsă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactériémique)
1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.