Dictionar

sancțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sanction, lat. sanctio)

1. confirmare a unui act de către o autoritate superioară celei care l-a emis.
2. aprobare, întărire, consfințire.
3. măsură de constrângere aplicată ca urmare a nerespectării unei obligații asumate; (p. ext.) pedeapsă.
 

amendă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amende)

1. sancțiune constând din plata unei sume de bani.
2. ~ onorabilă = recunoaștere în public a unei fapte.
 

avertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avertissement)

1. înștiințare prealabilă, prevenire.
2. sancțiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.
3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervențiilor sale nereglementare.
 

blam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blâme)

1. dezaprobare, condamnare publică; oprobriu; sancțiune; avertisment.
 

cenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. censurer)

1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moțiune de cenzură.
4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
 

confisca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confisquer, lat. confiscare)

1. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală.
2. a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat.
 

contravenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contravention)

1. încălcare a dispozițiilor unei legi, ale unui regulament etc., care se sancționează cu o pedeapsă ușoară (amendă sau sancțiune administrativă).