Dictionar

sarcasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sarcasme, lat. sarcasmus)

1. ironie aspră, mușcătoare; batjocură usturătoare.
2. exprimare, enunț care denotă sarcasm.
3. (retorică) critică, satiră amară și înțepătoare.
 

acrimonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acrimonie)

1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.
2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.
3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.
 

caragialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (/I.L./ Caragiale + -ism)

1. fenomenul Caragiale, ale cărui comedii, unice prin timbrul originalității inimitabile, ca și proza de umor și satiră, valorifică spiritul, ironia amicală sau mușcătoare până la sarcasm, satirizând moravuri politice și de familie.
 

micterism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mycterisme, cf. gr. mykterismos „bătaie de joc, zeflemea”)

1. atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm.
 

sarcasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sarcasme, lat. sarcasmus)

1. ironie aspră, mușcătoare; batjocură usturătoare.
2. exprimare, enunț care denotă sarcasm.
3. (retorică) critică, satiră amară și înțepătoare.
 

sarcastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sarcastique)

1. adj. (și adv.) plin de sarcasm, caustic.
2. s. n. element sarcastic (I).