Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. satirique, lat. satiricus)
1. adj. specific satirei; care ţine de satiră; ironic, batjocoritor, muşcător.
3. s. n. conţinut, caracter specific satirei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. satyrique, lat. satiricus)
2. dansuri ~e = dansuri licenţioase executate în reprezentaţiile de drame satirice; dramă ~ă = (la greci) poem dramatic, patetic şi comic, în care corpul era compus din satiri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atellane, lat. atellana)
1. piesă de teatru satirică jucată de tineri romani, din oraşul Atella (Campania).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caricature, it. caricatura)
1. desen care reprezintă o persoană, o situaţie etc. exagerând intenţionat, în scopuri satirice, anumite trăsături (negative).
2. (fig.) imitaţie nereuşită, denaturată.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (caricatură + -istic)
1. care exagerează unele trăsături (negative) cu intenţie satirică sau umoristică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caustique, lat. causticus, gr. kaustikos)
1. adj. (despre substanţe) care distruge ţesuturile animale şi vegetale.
2. (fig.) muşcător, ironic, răutăcios, satiric.
3. s. f. pată luminoasă obţinută într-un sistem optic.
Parte de vorbire: s. f.
Origine: (it. commedia dell’arte)
1. producţie dramatică specifică literaturii italiene (din sec. XVI-XVIII) cu caracter de improvizaţie, care se distinge prin vervă, spirit satiric şi forţă a observaţiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couplet)
1. piesă muzicală vocală cu conţinut satiric în care toate strofele textului se cântă pe aceeaşi melodie.
2. poezie satirică cu mai multe strofe şi un refren.
3. strofă a unui cântec, a unei poezii.
4. secţiune intercalată între refrenele unui rondo.
5. cântec intercalat între scenele unui vodevil.