Rezultate principale (Satiră,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. satire, lat. satira)
1. (la greci și la romani) poem dramatic și didactic în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri.
2. poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri etc. din societate.
3. scriere, cuvântare etc. cu caracter de critică biciuitoare.
Rezultate secundare (Satiră,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (/I.L./ Caragiale + -ism)
1. fenomenul Caragiale, ale cărui comedii, unice prin timbrul originalităţii inimitabile, ca şi proza de umor şi satiră, valorifică spiritul, ironia amicală sau muşcătoare până la sarcasm, satirizând moravuri politice şi de familie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ïambe, lat. iambus)
1. picior de vers dintr-o silabă scurtă (neaccentuată) şi una lungă (accentuată).
2. (la greci) satiră populară de expresie familiară.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sarcasme, lat. sarcasmus)
1. ironie aspră, muşcătoare; batjocură usturătoare.
2. exprimare, enunţ care denotă sarcasm.
3. (retorică) critică, satiră amară și înțepătoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. satirique, lat. satiricus)
1. adj. specific satirei; care ţine de satiră; ironic, batjocoritor, muşcător.
3. s. n. conţinut, caracter specific satirei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. satiriser)
1. a biciui, a ridiculiza prin satiră.