satisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. satisfacere)

1. a împlini, a îndestula (o dorinţă, o cerere etc.).
2. a mulţumi; a da satisfacţie.

insatisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (in1- + satisface)

1. a produce insatisfacţie, a nemulţumi.

apetit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appétit)

1. dorință nestăpânită de a satisface o senzație de foame; poftă de mâncare; apetiție.
2. (prin analogie) dorința de a satisface o nevoie; orice fel de poftă.
3. ~ sexual = dorință de a-și satisface pornirile sexuale.

apetiţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appétition, lat. appetitio)

1. dorinţă, râvnă; tendinţă de a satisface o nevoie.

autarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care îşi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.
2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.
3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.
4. (în şcoala cinicilor) independenţa indivizilor de toate convenţiile sociale, considerate ca străine naturii.
5. (var.) autarchie.

autosatisfacţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autosatisfaction)

1. opinie avantajoasă despre sine; mulţumire de sine, de propriile sale realizări.
2. practica unei persoane de a se stimula sexual; autosatisfacere, masturbare.

closet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. closet)

1. instalaţie sanitară servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare.

conjuncturalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (conjunctural + -ism)

1. tendinţa de a utiliza diversele împrejurări pentru satisfacerea intereselor personale.