Dictionar

sceptic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. sceptique)

1. I. care se referă la scepticism.
2. care nu crede nimic, care se îndoiește de orice.
3. califică filozofii care spun că nimic nu este sigur.
4. II. adept al scepticismului.
5. filosof care profesează scepticismul.
6. persoană care adoptă o atitudine de scepticism.
7. (antonime) optimist, încrezător.
 

scepticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scepticisme)

1. concepție care proclamă îndoiala față de posibilitatea cunoașterii lumii obiective de către om, ducând de fapt la agnosticism.
2. atitudine de neîncredere, de îndoială.
 

scepticoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (din sceptic + -oid)

1. (depreciativ) plin de scepticism; neîncrezător, scepticist.
 

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
 

agnostic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. agnostique)

1. I. referitor la agnosticism, doctrină conform căreia absolutul este inaccesibil minții umane; sceptic față de metafizică și religie.
2. care este specific agnosticismului.
3. II. adept al agnosticismului.
 

alogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști.
 

aporetic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aporétique)

1. I. care are aspectul unei aporii, de aporie.
2. relativ la o aporie.
3. care se confruntă cu o contradicție insolubilă în raționament (aporie).
4. II. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon.
5. cel care studiază aporiile.
 

optimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. optimiste)

1. I. legat de optimism; care se referă la optimism.
2. care admite sau apără optimismul.
3. care dă dovadă de optimism, care tinde să creadă că totul merge bine.
4. II. teoretician, susținător al optimismului.
5. persoană care manifestă optimism.
6. (antonime) pesimist, sceptic.
 

pironian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. pyrrhonien)

1. I. referitor la pironism (școală de scepticism filozofic fondată de Pyrrhon în secolul al IV-lea î.Hr.).
2. care se referă la Pyrrhon, care îl privește, care îi susține doctrina.
3. II. adept al pironismului.
4. (prin ext.) sceptic.