Dictionar

schelet

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. squelette)

1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat.
2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură.
3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc.
4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm.
5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor.
6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt.
 

endoschelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. endosquelette)

1. schelet intern al anumitor animale nevertebrate (sepia, echinoderme).
 

exoschelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exosquelette, engl. exoskeletou)

1. schelet extern, secretat de tegument la unele nevertebrate.
 

scheletic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. squelettique)

1. referitor la schelet.
2. (despre ființe) foarte slab, slăbănog, uscat.
 

SCHELETO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. squeletto-, cf. gr. skeletos „uscat, secat”)

1. „schelet, sistem osos”.
 

scheletologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (scheleto- + -logie)

1. osteologie.
2. studiu sistematic al scheletelor.
 

scheleton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. skeleton)

1. sanie specială în care se stă cu fața în jos și se conduce cu vârful bocancilor, pentru coborârea unor pante foarte înclinate.
2. sport de iarnă practicat cu o astfel de sanie.
 

acantode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthodes)

1. pl. ordin de pești fosili, cu schelet cartilaginos.
 

acipenseriforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acipensériformes)

1. ordin de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase: sturionii.
 

acipenserizi

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acipénseridés)

1. (ihtiologie) ordin sau familie de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, cu capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase; sturioni.
 

acondroplazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. achondroplasie)

1. (med.) anomalie congenitală a scheletului, prin oprirea creșterii oaselor membrelor; acondrodistrofie.
 

amiostazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyostasie, cf. grec. a „fără” + mys „mușchi” + stasis „reținere”)

1. (med.) afecțiune musculo-scheletică caracterizată prin tremurături musculare; tremur muscular.
 

antropoplastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropoplastie)

1. reconstituire a formelor anatomice ale speciilor dispărute, pornind de la elementele scheletului.