Dictionar

Schi

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ski, germ. Ski)

1. un fel de patină de lemn, lungă, cu care se poate merge alunecând pe zăpadă.

2. sport de iarnă practicat cu astfel de patine.

3. ~ nautic = sport nautic în care executantul, remorcat de o ambarcație cu motor, alunecă pe suprafața apei cu ajutorul unor schiuri speciale; water-ski.

Apreschi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aprés-ski)

1. gheată călduroasă care se foloseşte iarna, după schiat.

Babyschi

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (baby + schi)

1. schi pentru copiii mici.

Minischi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. miniski)

1. schi mai scurt şi mai lat decât schiul clasic, care permite o mai mare stabilitate la depăşirile de viteză.

Monoschi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monoski)

1. schi nautic mai lat.

2. sport pe un asemenea schi.

Muşchi

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT muscus

2. FR mousse

3. EN moss

4. DE Moos

5. RU мох

6. HU mohák, mohafélék

Portschi

Parte de vorbire: s.
Origine: (port1- + schi)

1. dispozitiv pentru transportarea schiurilor.

2. suport pe capota autoturismelor în vederea transportării schiurilor.

Abductor

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (muşchi) care produce sau permite abducţia.

2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.

3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.

Abonament

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abonnement)

1. convenţie prin care, în schimbul unei taxe, se obţin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicaţii; înscris prin care se certifică această convenţie.

Aborda

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.

2. a se opri lângă o navă bord la bord.

3. a acosta.

4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.

5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuţie.

Abraza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abraser)

1. a prelucra prin aşchiere, cu un abraziv.

2. a freca cu un abraziv.

Abraziv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Origine: (fr. abrasif)

1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.

2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.

Abrazor

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. abraziune, engl. abrasor)

1. unealtă dintr-un material abraziv, folosită pentru aşchiere.