Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scolasticisme)
1. concepţie specifică scolasticii; metodă scolastică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Philanthropinismus)
1. curent pedagogic din sec. XVIII, care, urmând teoriile lui J. J. Rousseau, milita împotriva scolasticismului şi formalismului didactic, voind să făurească o educaţie firească şi umană a copiilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quiddité, lat. quidditas)
1. (fil.; la Aristotel şi la scolastici) ansamblul factorilor care condiţionează sau determină esenţa unui lucru; tot ceea ce face ca o entitate să fie ceea ce este.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Scolast)
1. filozof-teolog din evul mediu adept al scolasticii.
2. (fig.) gânditor dogmatic care judecă rigid, numai după canoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scolasticisme)
1. concepţie specifică scolasticii; metodă scolastică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. humanisme, germ. Humanismus)
1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice.
2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane.
3. (prin ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. universalia)
1. (fil.) denumire dată de scolastici noţiunilor generale.