Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. scutum „pavăză, scut”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. scudiere)
1. tânăr nobil, ostaş din Occident, care purta scutul şi celelalte arme ale suzeranului feudal.
2. militar, poliţist prevăzut cu scut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. scutiformis)
1. (biol.) care are forma unui scut, a unui ecuson (ex. cartilaj ~).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr., engl. scoutisme)
1. mișcare educațională, creată la începutul secolului XX de generalul englez Robert Baden-Powell, menită să completeze formarea copilului prin activități colective și în aer liber; cercetășie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aborder)
1. intr. (despre nave) a se ciocni.
2. a se opri lângă o navă bord la bord.
4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.
5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuţie.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. absolvieren, lat. absolvere)
1. a termina un ciclu, o formă de învăţământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aciculaire)
1. în formă de ac; aciculiform.
2. cu vârful rigid şi ascuţit.
3. prevăzut cu prelungiri spiniforme sau cu aсе.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. akropetal, lat. acropetalis)
1. (bot.) care se îndreaptă spre vârf (nervaţie).
2. cu dezvoltarea progresivă a primelor frunze sau flori de la bază spre vârf.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acuité)
1. capacitate senzorială de a percepe excitaţii foarte slabe; agerime, ascuţime.
2. grad de înălţime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.