Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sectarisme)
1. spirit, atitudine sectară; îngustime de vederi proprie celor care se mărginesc la interesele lor mărunte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. exclusivisme)
1. refuz categoric de a ţine seama de părerile sau ideile altora.
2. caracterul unei persoane exclusive; sectarism.
3. caracterul, însuşirea a ceea ce este exclusiv; exclusivitate.
4. (var.) (înv.) esclusivism, (înv.) exclusivizm.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. exclusiviste)
1. I. care respinge tot ceea ce nu este conform cu ideile, gusturile sau interesele sale.
2. care are un caracter exclusiv; intolerant.
3. care are legătură cu exclusivismul; care aderă la principiile exclusivismului.
4. II. persoană care dă dovadă de exclusivism, sectarism; persoană exclusivă, sectară.
5. (var.) (înv.) esclusivist, (înv.) excluzivist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. sectaire)
1. I. care ține de sectă; privitor la sectă; care manifestă sectarism; sectant.
2. care dovedește intoleranță, fanatism într-un anumit domeniu; exclusivist, fanatic.
3. II. adept înflăcărat al unei doctrine (religioase, filozofice, politice).
4. membru al unei secte religioase; (înv.) sectator.
5. persoană care are opinii înguste, intolerante și violente.
6. (antonime) eclectic, liberal.