Rezultate principale (Sectă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. secte, lat. secta)
1. comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială.
2. grup de adepţi ai unei doctrine filozofice sau politice.
3. clică, grup de persoane care s-au închis în cercul intereselor lor mărunte.
Rezultate secundare (Sectă):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. intersecter)
1. a (se) întretăia.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lat. sectans)
1. I. propriu, specific unei secte; sectar.
2. (prin ext.) care dă dovadă de intoleranță; intolerant.
3. care dă dovadă de exclusivism, de fanatism; exclusivist, fanatic.
4. II. adept al unei secte religioase.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. sectaire)
1. I. care ține de sectă; privitor la sectă; care manifestă sectarism; sectant.
2. care dovedește intoleranță, fanatism într-un anumit domeniu; exclusivist, fanatic.
3. II. adept înflăcărat al unei doctrine (religioase, filozofice, politice).
4. membru al unei secte religioase; (înv.) sectator.
5. persoană care are opinii înguste, intolerante și violente.
6. (antonime) eclectic, liberal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sectarisme)
1. spirit, atitudine sectară; îngustime de vederi proprie celor care se mărginesc la interesele lor mărunte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. lat. sectus, tăiat)
1. (despre frunze lobate) cu incizii mari până la nervura mediană.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adoptianiste)
1. (Evul Mediu) referitor la adopţianism, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (fr. adoptiens)
1. (Evul Mediu) membri, adepţi ai adopţianismului, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. aphidés)
1. subordin de insecte homoptere care cuprinde păduchii de plante; afidieni.
2. (la sg.) insectă care face parte din acest subordin (var. afid).
Parte de vorbire: adj., s.f.
Origine: (fr. ampélophage)
1. (insectă) care atacă viţa de vie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anabaptisme)
1. sectă religioasă care nu recunoaşte valoarea botezului la copii.
2. doctrină creștină care susține că botezul ar trebui să fie administrat numai copiilor care au atins vârsta rațiunii, iar creștinii botezați înainte de această vârstă ar trebui să fie botezați din nou.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anabaptiste)
1. I. referitor la anabaptism, mișcare creștină sectară care respinge botezul copiilor.
2. care aparține anabaptismului; care este specific anabaptismului.
3. II. adept al anabaptismului.