Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. seconder, lat. secundare)
1. a ajuta, a sprijini, a însoţi pe cineva în acţiunile sale etc.
2. (muz.) a acompania.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. seconde, germ. Sekunde)
1. unitate de măsură a timpului, a 60-a parte dintr-un minut; timp foarte scurt; moment, clipă.
2. unitate de măsură pentru unghiuri, submultiplu al minutului.
3. (muz.) interval între două trepte alăturate ale gamei diatonice; treapta a doua de la o treaptă dată.
4. a doua poziție de apărare la scrimă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (atto- + secundă)
1. a 10-18-a parte dintr-o secundă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (exa- + secundă)
1. unitate de timp, egală cu un miliard de miliarde de secunde.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (femto- + secundă)
1. a mia bilioana parte dintr-o secundă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (hecto- + secundă)
1. timp scurs de 100 de secunde.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Mikrosenkunde, fr. microseconde)
1. unitate de măsură pentru timp, a milioana parte dintr-o secundă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. milliseconde, engl. millisecond)
1. unitate de timp, a mia parte dintr-o secundă.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).
Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
2. bridă.
3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conştientă.
7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. alburno, lat. alburnum)
1. strat lemnos situat între scoarţa unui arbore şi inima lui.
2. totalitatea inelelor anuale externe, de culoare mai deschisă, ale lemnului secundar al arborilor cu lemnul tare.