Dictionar

sedentar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sédentaire, lat. sedentarius)

1. (despre oameni) care șade tot timpul; care stă mai mult acasă; (despre îndeletniciri) care se exercită șezând; lipsit de mișcare.
2. parte ~ă = parte a unităților militare care nu participă la război, având atribuții administrative.
3. (despre populații) stabil; nemigrator.
 

sedentarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sedentar + -ism)

1. viață sedentară; sedentaritate.
 

sedentariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. sédentariser)

1. a trece de la o viață nomadă la una sedentară.
 

ambulant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambulant, lat. ambulans)

1. care se deplasează dintr-un loc în altul pentru a-și desfășura activitatea profesională.
2. (antonim) sedentar, statornic.
 

antozoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthozoaires)

1. pl. clasă de celenterate marine, sedentare, cu aspect de floare, reprezentată prin: polipi; coralieri.
 

brahiopode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brachiopodes)

1. pl. clasă de nevertebrate marine, sedentare, cu corpul mic, închis într-o cochilie bivalvă.
 

epibioză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épibiose)

1. viață sedentară a organismelor epibionte.
 

piciforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. piciformes)

1. ordin de păsări sedentare și insectivore, cu picioare lungi, ale căror degete sunt îndreptate spre înapoi: ciocănitoarea.
 

sedentarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sedentar + -ism)

1. viață sedentară; sedentaritate.