Dictionar

Rezultate secundare (Semantic,):

Semantic, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sémantique)

1. adj. referitor la semantică; semasiologic.

2. câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens.

3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie.

4. sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism.

5. ~a artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar.

6. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate.

7. (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic.

8. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj.

9. teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat.


Semantician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. sémanticien)

1. lingvist specialist în semantică; semasiolog.


Semanticism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (rus. semantiţism)

1. curent în lingvistica contemporană care susține principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, încercând înlocuiască cercetarea științifică a realității cu analiza formală a sensului cuvintelor.


Semanticist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. semanticist)

1. (persoană) care se ocupă cu studiul semanticii; semantic.

2. (persoană) care face parte din curentul nominalist semantic; semantic.

3. I. referitor la semanticism.

4. II. adept al semanticismului.


Acceptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.

2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.

3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție nu fie nici agramaticală, nici asemantică.

4. (antonim) inacceptabilitate.


Câmp

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. champ, lat. campus)

1. întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune.

2. munca ~ului = lucrarea pământului.

3. artilerie de ~ = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat.

4. loc. adv. în plin ~ sau în ~ deschis = sub cerul liber; fără adăpost.

5. expr. a o lua peste ~ = a merge de-a dreptul, părăsind drumul.

6. a-și lua (sau a apuca) ~ii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare.

7. întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case).

8. ~ de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare).

9. loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate.

10. spaţiu delimitat în care este cuprinsă imaginea de pe o peliculă cinematografică.

11. ~ vizual = porţiune din spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea.

12. ~ operator = porţiune de piele special pregătită pentru o intervenţie chirurgicală.

13. fâşie de pânză care delimitează plaga operatorie.

14. porţiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată.

15. (inform.) subîmpărţire din punct de vedere logic a unei cartele conţinând, fiecare, o informaţie reprezentată codificat.

16. mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi variabile.

17. ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeaşi sferă semantică, care exprimă noţiuni asemănătoare sau asociabile.

18. (arte) fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine, un motiv ornamental etc.


Clasem

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classème)

1. ansamblu de trăsături semantice minimale ale unei unităţi lexicale.


Componenţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. componentiel)

1. (lingv.) analiză = metodă de analiză semantică bazată pe descompunerea semnificaţiilor.


Comutare

Parte de vorbire: s.
Origine: (comuta)

1. acţiunea de a comuta; comutaţie.

2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai uşoară.

3. (mat.) operaţie efectuată asupra unui şir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale şirului.

4. fenomenul elaborării unor reflexe condiţionate diferite la unul şi acelaşi stimul în funcţie de schimbarea condiţiilor mediului ambiant.

5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietăţile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).


Delexicaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + lexicaliza)

1. tr., refl. (despre părţi de vorbire) a-şi pierde, a face să-şi piardă conţinutul semantic.